În ultimii ani, verile sunt din ce în ce mai călduroase (iar evaporarea este mai intensă), iernile sunt din ce în ce mai scurte (și mai sărace în ninsoare) și e din ce în ce mai important să îți uzi corespunzător spațiul verde. Indiferent de care parte a dezbaterii privind încălzirea globală te plasezi, grădinile nu pot supraviețui fără apă. O stropitoare, un furtun și un sistem de irigații bine pus la punct sunt necesare oricărui spațiu verde sănătos.

Citește articolul nostru de astăzi, pentru a descoperi de ce au plantele din grădina ta nevoie de apă, cât de eficiente sunt sistemele de irigații și când nu este deloc recomandat să-ți uzi florile și gazonul!

Cum folosesc plantele apa?

Apa are o importanță vitală în grădini: reprezintă 85-95% din greutatea plantelor (care folosesc apa mai mult decât orice alt element) și este esențială pentru supraviețuirea acestora. Aceasta este un ingredient-cheie pentru viața vegetală, din mai multe puncte de vedere:

  • ajută la germinarea semințelor;
  • ajută la menținerea structurii plantelor (creează o presiune constantă în țesuturile vegetale și permite plantei să fie puternică, dar flexibilă în bătaia vântului);
  • este necesară pentru fotosinteză (procesul prin care plantele transformă apa și lumina Soarelui în nutrienți, cu ajutorul dioxidului de carbon din aer și a hidrogenului din apă, pentru a se dezvolta);
  • este esențială pentru transportarea nutrienților creați prin fotosinteză către celulele vegetale, aceștia fiind dizolvați în apă și călătorind din zonele cu o concentrație mai mică (rădăcinile) spre zonele cu o concentrație mai mare (florile, tulpina, frunzele);
  • este necesară pentru transpirație (la fel ca noi, plantele elimină vapori de apă în atmosferă, pentru a răcori spațiul din jurul lor, a păstra o temperatură optimă și a-și proteja celulele; cu cât frunzele transpiră mai mult, cu atât planta trebuie să absoarbă mai multă apă din sol, prin rădăcini);
  • creează habitate acvatice pentru numeroase plante.

Importanța apei în spațiul tău verde

Clima trece printr-o schimbare accelerată peste tot pe planetă, iar România nu face excepție. Așa am ajuns ca, în 2021, să avem parte de cel mai lung val de căldură din istoria țării (15 zile consecutive cu peste 35o C, în V și SE țării). Această schimbare a climei vine la pachet cu secetă, caniculă, dar și precipitații extreme, și inundații. Iar plantele au de suferit. De aceea a colecta apa de ploaie și a o refolosi la udatul spațiului tău verde nu e deloc o idee rea! Orice peisagist pasionat de protecția mediului știe că apa este o resursă limitată. Dar, mai mult decât atât, apa de ploaie este mai sănătoasă pentru plante decât cea de la robinet: are un pH mai mic și nu conține mineralele din apa dură, care pot afecta cantitatea de nutrienți.

Odată ce înțelegi rolul vital al apei în ciclul de viață al plantelor din grădina ta, trebuie să te asiguri că iei măsurile necesare, pentru un aport corespunzător de H2O. Toate plantele pot suferi, la un moment dat, de lipsa apei. Aceasta le poate fi fatală sau le poate încetini semnificativ creșterea, afectându-le rezistența la patogeni și dăunători. Prea puțină apă înseamnă frunze maronii, creștere stagnată și moartea respectivei plante. În afara plantelor acvatice, prea multă apă înseamnă rădăcini ude constant și lipsa accesului la oxigenul necesar vieții.

Un alt element important este solul. Într-un peisaj urban, solul are adesea o structură mai puțin densă decât în mediile naturale. O grosime mare a substratului înseamnă mai mulți pori prin care plantele pot absorbi apa. O grădină înconjurată de asfalt și beton crește temperatura internă a solului și limitează dezvoltarea microorganismelor și nutrienților din pământ.

udare-gradina

Cum să-ți uzi grădina

Ce sistem de udare trebuie să implementezi, pentru a avea o grădină sănătoasă și un spațiu verde frumos foc? Ar fi ușor dacă am putea spune „Grădina ta are nevoie de X apă, în Y zile” și gata! Dar nimeni nu te poate învăța cum să uzi fiecare plantă dintr-o grădină, în orice climat sau regiune geografică. Un spațiu verde primește un aport de H2O corespunzător printr-o combinație de elemente: un sistem inteligent pentru irigații (care include programator, senzori de ploaie, bandă de picurare și aspersoare), metode tradiționale de stropire (un furtun de grădină și clasica stropitoare), cunoașterea tipului de sol pe care îl ai în curte, colectarea și folosirea apei de ploaie (dacă este posibil) și atenția acordată fiecărui tip de plantă (pentru a determina frecvența de udare și cantitatea necesară).

Nu toate plantele au aceleași nevoi, când vine vorba despre apă. De aceea, peisagiștii le plantează organizat, în secțiuni cu un aport acvatic similar. Un sistem de irigații va menține eficient umezeala în sol; dar, când apare seceta, nu va face față. Verifică-ți periodic plantele și vezi ce-ți transmite aspectul lor. Sunt ofilite sau vârfurile frunzelor au devenit maronii? S-ar putea să le fie sete. Evident, varianta cea mai simplă și mai eficientă este să apelezi la o firmă de peisagistică specializată, pentru întreținerea constantă a grădinii tale.

Sfaturi generale, pentru udarea grădinii tale:

  • Ai apelat recent la o firmă de amenajări peisagistice, pentru a-ți amenaja grădina? Atunci plantele tale au nevoie de mai multă apă, la început. Conservă apa cu ajutorul mulciului (din mușchi, scoarță decorativă, paie, rumeguș, ace de pin, compost sau frunze uscate).
  • Nu stropi plantele pe frunze, ci la rădăcină – mai ales în cazul celor care pot fi afectate de fungi, ca trandafirii, liliacul sau bujorii.
  • O grădină ornamentală are nevoie de 2,5 cm de apă/săptămână. În cazul unei clime aride, cu umiditate scăzută, apa se evaporă mai rapid, deci cantitatea se poate dubla. Invers, într-un climat mai rece, udarea va fi minimală.
  • Cu excepția plantărilor recente, trebuie să aștepți ca solul să se usuce complet, înainte de a-ți uda plantele din grădină. Astfel vei evita mucegăirea rădăcinilor. Rădăcinile vegetale trebuie să respire, deci prea multe udări succesive vor face mai mult rău, decât bine.
  • Majoritatea solurilor sănătoase au nevoie de o udare serioasă, nu de mai multe udări mici. Asta încurajează rădăcinile să se dezvolte frumos și în adâncime, nu să aștepte următoarea gură de apă, la suprafața solului.
  • Nu încerca să uzi toate plantele de grădină într-o singură zi: fă asta pe zone și folosește mulci, pentru a reduce pierderea apei.
  • Dacă solul este extrem de uscat și folosești o stropitoare/un furtun, adaugă puțină apă, treci la următoarea plantă și continuă tot așa până la capăt, revenind apoi la prima plantă (așa te asiguri că pământul a absorbit cantitatea necesară).
  • Nu adăuga îngrășământ la tulpina plantelor deshidratate (sfat valabil și în cazul gazonului): udă-le mai întâi!
  • Nu-ți iriga grădina în miezul zilei, ci dimineața (înainte de ora 09:00) sau seara (după ora 18:00), când soarele nu e sus pe cer.
  • Vara, o ploaie serioasă nu va rezolva de la sine problema apei în grădina ta, mai ales dacă afară e caniculă. Majoritatea apei de ploaie se va evapora sau se va scurge pe solul uscat. Doar dacă plouă seara, apa are șanse mai mari să pătrundă în sol. Iar dacă îți uzi grădina înainte sau după această ploaie, pământul va capta și mai multă apă.
  • Irigațiile clasice nu pot fi folosite în cazul arborilor și arbuștilor: jumătate din cantitatea de lichid se va evapora și apa va penetra doar primii centimetri de sol (ajutând doar iarba și florile din zonă), iar sistemul poate produce compactarea solului. Arborii și arbuștii au nevoie de udare în profunzime – aceasta promovează dezvoltarea radiculară și îi ajută să fie rezistenți la secetă. Folosește saci de udare sau tuburi de aerare, plantate în zona rădăcinilor arborilor, pentru a-i uda cum trebuie. În funcție de anotimp, solul din jurul arborilor tineri sau nou plantați trebuie menținut umed, cu ajutorul mulciului.
  • Florile se udă la fel ca arborii și arbuștii, deci nu le uda des și puțin.
  • Zonele cu gazon au nevoie de un sistem de irigații profesionist, iar udarea nu trebuie să se facă des și puțin, ci rar și mult. Pentru a penetra primii 10-15 cm de sol (cât e necesar, pentru un gazon sănătos), este nevoie de 2,5 cm de apă. Dacă setezi aspersoarele pentru udarea în timpul zilei, gazonul tău va fi răcorit în zilele caniculare de vară (dar multă apă se va evapora și, dacă drenajul e deficitar, bălțile rămase pe iarbă o vor arde). Nici a-ți uda gazonul seara/noaptea nu e ideal: iarba este oricum umedă (o ajută roua), iar umezeala în exces poate agrava bolile gazonului. După-amiaza sau dimineața devreme sunt perioadele optime, pentru irigație, în acest caz.
  • Un sistem de irigații nu trebuie doar montat și gata, uiți de el! Acesta trebuie golit la sfârșitul toamnei și umplut în primăvară, pentru a nu îngheța apa în instalație. În martie, pompele se reglează și se reprogramează, filtrele și duzele aspersoarelor se curăță, unghiurile de aspersie se reglează (în funcție de vegetație), apelând la o echipă specializată în irigații și amenajări de spații verzi – ca a noastră.